Împreună, la joacă, de Vitiuska

Împreună, la joacă

 

Am văzut atâtea locuri împreună

Mă duci pe mare, mă urci pe lună

Mă duci în locuri neştiute,

Îmi aud numele şi vin pe vrute, nevrute.

 

Şi facem totul împreună,

Nedespărţiţi, mereu de mână

Lumea e mare şi pe alocuri

Ea are farmec, noi avem jocuri.

impreuna, la joaca - vitiuska

 

Tablou de familie, de Vitiuska

Tablou de familie

 

Din camera de zi se aude un oftat.

Pe canapeaua roasă stă un biet moşneag,

În mintea lui sunt multe lucruri ce se cern

Pe mâini stă sprijinită Steaua Sudului, Jules Verne.

 

Fruntea sa e încreţită şi mâinile-I sunt îmbătrânite

Paginile-ngălbenite, uşor, sunt răsfoite.

Fire de praf sunt pe alocuri depuse pe masă

Florile din glastră primesc lumina ce intră pe fereastră.

 

Şi în aceea lumină se putea  vedea

Un fum gros ce din pipa-I învăluitor ieşea.

Fruntea-I riduri aşternea. Cu buricele degetelor tocite,

Zilele lui, i le pot numara acum în pagini citite.

tablou de familie.jpg

 

 

Baba, de Vitiuska

Baba

Mă simt deja mai ostenit,

bătrâneţe, ştiu că ai venit.

Haina mi-e călduroasă, groasă, din pâsle,

braţele mi-s grele, azi, ca două vâsle.

Ceva, vru liniştea si gândurile parcă să-mi tulbure,

un vânt ce mişcă poarta casei vrând parcă s-o fure.

Duc lupta asta de prin Brumar

şi totu’mi pare un calvar.

Acum sunt bătrân şi-s singuratic,

tot ce mi se-ntâmplă-mi pare un spectacol sadic.

Un roşu aprins din focul ce încălzeşte soba

vrea să mă anunţe că nu mi-e departe baba

ce împleteşte roşu cu alb în Mărţişor,

şi-mi aminteşte şi de baba de care tare-mi este dor.

baba- vitiuska.jpg

 

De Dragobete

De printre buze-ți ies iar
Aceleaşi cuvinte ce vor să-mi intre-n minte clar
Şi zâmbetul meu de copil, pe care tot îl urmăreşti,
Pe chipul meu se-arată de-ndată ce-i spui că-l iubeşti.

Îmbrăţişare, de Vitiuska

Îmbrăţişare

 

Întâmplarea ne adusese unul lângă celălalt,

un semn ce-l percepusem, iniţial, preaînalt,

că-mi dădeai curajul să-mi ridic ochii de pe asfalt,

fiind mereu gata în braţe să faci câte un salt.

 

Erai cuprinsă de-o roşeaţă, obrajii ţi-erau fierbinţi,

şi-ai încercat, din prima zi, cu mângâieri să mă alinţi.

Eu te-am văzut, din prima zi, icoană între sfinţi,

tu m-ai privit şi m-ai ales dintr-o ceată de prinţi.

 

Când razele de soare-ţi străpungeau părul negriu,

m-au prins uitându-mă la tine, uitând eu sa mai fiu,

pierzându-mă de trup de tot, cerşind şi eu o rază

din cele ce-ţi treceau prin păr, pe pământ să nu cază.

imbratisare-vitiuska

 

 

 

 

Tăcerea, de Vitiuska

Tăcerea

 

Tăcerea e tot un soi de exprimare, dar care s-ar putea să-i facă pe oameni să pară mai trişti,

dar ei o văd ca pe ceva ce n-are preţ, ceva ce ţine locul lacrimilor plecate pe mirişti

Şi n-o să vezi vreodată pe faţa acestor oameni lacrimi curgând rânduri,

adesea fac ei un giumbuşluc ce te-ar face să crezi că suferinţa o poarta în gânduri.

Dacă-mi permiţi o socotinţă, eu cred că o considera, adesea, chiar o virtute,

aceştia preferând-o unui spectacol ieftin, ce s-ar putea să nu exprime prea multe.

tacere-vitiuska

 

Rendez-vous surnaturel, de Vitiuska

Rendez-vous surnaturel

Pe când eram un tânăr cu mintea-n nori şi-n gânduri adâncit,

Priveam vântul cum cu o mână grea stabilopozii-i aşeza,

Iar eu eram la fel de dârz şi pentru a te întâlni cutreieram faleza

Şi-acelaşi vânt, din spate, spre tine mă împingea şi mai îndârjit.

 Şi-am văzut bine că nu pot si nici nu vreau să mă opun chemării

Şi-am vrut, ca un stabilopod supus, să fiu spălat de valurile mării

Şi-am devenit umil când am văzut ce soi de putere lângă tine m-a pus,

Împins de-un vânt din Ceruri, mă simţeam printre nemuritori sus-pus.

rendez-vous-surnaturel-vitiuska

Optică, de Vitiuska

Optică

 

 Privire de ochi căprui,

Ce vrei, tu, inimii

Să-i spui?

Ştii, tu, că doar ea te-ascultă

Când ce vezi

Să spui n-ai cui.

De îţi văd ochii vreun fruct mai amărui,

Înainte să-l mănânci,

Inimii-ntrebări să-i pui!

optica-vitiuska

Când, de Virgil Carianopol

Virgil Carianopol

Când

 

Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.

virgil carianopol-cand

 

Tare-am fost, de Virgil Carianopol

Virgil Carianopol

Tare-am fost

 

Tare-am fost, un om ca nimeni altul,

Un sucit mereu, un strâmbă-drum,

Mi-am dorit, când eram jos, cu-naltul,

Iar de-acolo, unde sunt acum.

 

Toată viaţa mi-o trăii bolnavă.

Am fost mare, doar când eram „mic.”

Am suit când am căzut din slavă

Şi-am căzut voind să mă ridic.

 

N-am cerut  la nimeni niciodată,

Chiar de-a fost să rabd, în viaţa mea.

Am dat totul fără nici o plată,

Nevoind nimic să mi se dea.

 

N-am lovit în nimeni. Mai-nainte

Am izbit în mine pentru-a şti

Cât ar fi durerea de fierbinte

Pentru-acel pe care l-aş lovi

 

Am trecut prin toate totdeauna

Ne-nsemnat, mereu un suferind,

Un vulcan, afară stins într-una,

Înăuntru, însă, clocotind.

virgil carianopol-tare-am fost

 

Sunt ca un ochi de cal, de Ana Blandiana

Ana Blandiana

Sunt ca un ochi de cal

Sunt ca un ochi de cal
Acoperit spre lume.
Să nu mă-ntrebi
Când o să-ajung la tine,
Ce arbori şi ce flori
Am întâlnit.
Eu văd numai drumul
Şi din când în când
Umbrele norilor,
Transmiţându-mi mesaje
Pe care nu le înţeleg.

ana-blandiana-sunt-ca-un-ochi-de-cal

Poezia, de Nichita Stănescu

Nichita Stănescu

Poezia

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

nichita-stanescu-poezia

Da…nebun! de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale

Da… nebun!

 

Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!

Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?… Prea mândru sunt!…

Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.

Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.

“A! eşti nebun!” mi-au zis mişeii.
“Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!

Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!

Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!

i-l-caragiale-da-nebun

Către cititori, de Lucian Blaga

Lucian Blaga

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

lucian-blaga-catre-citittori

 

Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway

Am o bănuiala că sunt mulţi cititori care au pus mâna şi pe o carte scrisă de Ernest Hemingwayeu cel puţin am făcut-o şi am câteva lucruri interesante de împărtăşit, asta pentru că am rămas plăcut impresionat de Bătrânul şi marea

Ernest Hemingway a scris Bătrânul şi marea în contextul în care şi-a trăit viaţa şi şi-a desfaşurat munca în medii propice pentru a căpăta inspiraţia şi talentul necesar pentru a scrie acesta capodopera ce i-a desăvârşit munca de scriitor. În anul 1921, după s-a mutat la Paris, Hemingway a avut şansa de a fi prezent într-un grup de scriitori americani şi englezi precum F. Scott Fitzgerald, Ezra Pound, Gertrude Stein, şi Ford Madox Ford. Hemingway a început să cunoască faima în timp ce a fost cronicar pe vremea Primului Război Mondial. Scrierile Fiesta si Adio, arme au făcut ca Ernest Hemingway să devină un etalon al literaturii la aceea vreme.

În Bătrânul şi marea se face referire la aventura vieţii unui pescar cubanez plecat optzeci şi patru de zile în larg pentru a căuta captura cea mare, un monstru din adâncul Mării Caraibilor, şi a ceea ce s-a întâmplat atunci când a prins un monstru marlin în ziua a optzeci si cincea, după o luptă crâncena, în timpul căreia bătrânul pescar abia a scăpat cu viaţa.

Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf- Stream şi trecuseră optzeci si patru de zile fără să-i cadă vre-un peşte. în prímele patruzeci de zile îi ţinuse tovărăşie un băiat. Dar când s-a împlinit sorocul acesta şi peşte tot n-au prins, părinţii i-au spus băiatului, fără doar si poate, bătrânul e un salao, adică un om mai ocolit de noroc nici că se mai află şi, la porunca lor, băiatul a trecut pe altă barcă ce din prima săptămână a prins trei peşti mari. Tare se întrista baiatul văzându-l pe bătrân că vine zi de zi cu barca goală, si de aceea îi ieşea de fiecare dată înainte să-i ajute să ducă fie colagii de saulă, fie cangea si harponul, fie pânza înfăşurată în jurul catargului. Vela era peticită cu pânză de sac de făină şi, aşa înfăşurată, părea flamura nestrămutatei înfrângeri. (fragment din carte)

Îi întâlnim în carte pe bătrânul pescar, pe numele lui Santiago, şi bunul lui prieten, un puşti cu numele Manolin (în text i-am găsit mai des bătrânul şi puştiul), puşti pe care bătrânul îl învăţase să pescuiască iar acesta din urmă îi aducea de mâncare. Bătrânul adoarmise într-o zi visând la leii pe care îi vazuse cândva în Africa. Înaintea răsăritului, bătrânul plecă la pescuit, cu gândul la marea captură.

Se uită jur împrejur şi işi dădu seama cât era de singur.
Putea să vadă însă curcubee în adâncul apei întunecate şi funia întinsă deasupra lor, precum si ciudata unduire a mării liniştite. Norii se înălţau în văzduh, vestind alizeul, iar bătrânul privi în apă, unde profilându-se pe cer, deasupra oceanului, un stol de raţe sălbatice, care dispareau si apoi se arătau iarăşi, şi înţelese că pe mare omul nu-i niciodată singur. (fragment din carte)

Dupa o vreme în care a asteptat monstrul, bătrânul prinde cu greu, după o luptă extenuantă de câteva zile, marele monstru marlin. Mare parte din această nuvelă cuprinde acestă luptă cu semnificaţii chiar mitice uneori, în care bătrânul încerce din răsputeri să nu cedeze. Marele monstru moare însă cartea nu are acel final fericit mult aşteptat.

Eu aş recomanda-o oricui, poate în special acelora care caută simplitatea în exprimare însă la fel de mult caută latura artistică a textului. E o carte în care mi-a fost foarte uşor să intru în pielea personajelor, trăind alături de bătrân marea sa aventura, asta datorită calităţilor de scriitor ale lui Ernest Hemingway. Hemingway, prin stilul său, a fost un procursor  pentru urmatorii scriitori. Cartea Bătrânul şi marea se poate achiziţiona de aici.

img_6072