Către cititori, de Lucian Blaga

Lucian Blaga

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

lucian-blaga-catre-citittori

 

Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway

Am o bănuiala că sunt mulţi cititori care au pus mâna şi pe o carte scrisă de Ernest Hemingwayeu cel puţin am făcut-o şi am câteva lucruri interesante de împărtăşit, asta pentru că am rămas plăcut impresionat de Bătrânul şi marea

Ernest Hemingway a scris Bătrânul şi marea în contextul în care şi-a trăit viaţa şi şi-a desfaşurat munca în medii propice pentru a căpăta inspiraţia şi talentul necesar pentru a scrie acesta capodopera ce i-a desăvârşit munca de scriitor. În anul 1921, după s-a mutat la Paris, Hemingway a avut şansa de a fi prezent într-un grup de scriitori americani şi englezi precum F. Scott Fitzgerald, Ezra Pound, Gertrude Stein, şi Ford Madox Ford. Hemingway a început să cunoască faima în timp ce a fost cronicar pe vremea Primului Război Mondial. Scrierile Fiesta si Adio, arme au făcut ca Ernest Hemingway să devină un etalon al literaturii la aceea vreme.

În Bătrânul şi marea se face referire la aventura vieţii unui pescar cubanez plecat optzeci şi patru de zile în larg pentru a căuta captura cea mare, un monstru din adâncul Mării Caraibilor, şi a ceea ce s-a întâmplat atunci când a prins un monstru marlin în ziua a optzeci si cincea, după o luptă crâncena, în timpul căreia bătrânul pescar abia a scăpat cu viaţa.

Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf- Stream şi trecuseră optzeci si patru de zile fără să-i cadă vre-un peşte. în prímele patruzeci de zile îi ţinuse tovărăşie un băiat. Dar când s-a împlinit sorocul acesta şi peşte tot n-au prins, părinţii i-au spus băiatului, fără doar si poate, bătrânul e un salao, adică un om mai ocolit de noroc nici că se mai află şi, la porunca lor, băiatul a trecut pe altă barcă ce din prima săptămână a prins trei peşti mari. Tare se întrista baiatul văzându-l pe bătrân că vine zi de zi cu barca goală, si de aceea îi ieşea de fiecare dată înainte să-i ajute să ducă fie colagii de saulă, fie cangea si harponul, fie pânza înfăşurată în jurul catargului. Vela era peticită cu pânză de sac de făină şi, aşa înfăşurată, părea flamura nestrămutatei înfrângeri. (fragment din carte)

Îi întâlnim în carte pe bătrânul pescar, pe numele lui Santiago, şi bunul lui prieten, un puşti cu numele Manolin (în text i-am găsit mai des bătrânul şi puştiul), puşti pe care bătrânul îl învăţase să pescuiască iar acesta din urmă îi aducea de mâncare. Bătrânul adoarmise într-o zi visând la leii pe care îi vazuse cândva în Africa. Înaintea răsăritului, bătrânul plecă la pescuit, cu gândul la marea captură.

Se uită jur împrejur şi işi dădu seama cât era de singur.
Putea să vadă însă curcubee în adâncul apei întunecate şi funia întinsă deasupra lor, precum si ciudata unduire a mării liniştite. Norii se înălţau în văzduh, vestind alizeul, iar bătrânul privi în apă, unde profilându-se pe cer, deasupra oceanului, un stol de raţe sălbatice, care dispareau si apoi se arătau iarăşi, şi înţelese că pe mare omul nu-i niciodată singur. (fragment din carte)

Dupa o vreme în care a asteptat monstrul, bătrânul prinde cu greu, după o luptă extenuantă de câteva zile, marele monstru marlin. Mare parte din această nuvelă cuprinde acestă luptă cu semnificaţii chiar mitice uneori, în care bătrânul încerce din răsputeri să nu cedeze. Marele monstru moare însă cartea nu are acel final fericit mult aşteptat.

Eu aş recomanda-o oricui, poate în special acelora care caută simplitatea în exprimare însă la fel de mult caută latura artistică a textului. E o carte în care mi-a fost foarte uşor să intru în pielea personajelor, trăind alături de bătrân marea sa aventura, asta datorită calităţilor de scriitor ale lui Ernest Hemingway. Hemingway, prin stilul său, a fost un procursor  pentru urmatorii scriitori. Cartea Bătrânul şi marea se poate achiziţiona de aici.

img_6072

 

 

 

 

 

În stilul lui Bacovia, de Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

În stilul lui Bacovia

e seară şi ninge-ndesat
zăpada-n zăpadă se lasă
şi abia mă mai mişc îngheţat
şi abia mai ştiu drumul spre casă

e beznă un câine-a lătrat
de-acum n-are rost să mai sper
sprijinit de un stâlp un soldat
şi-aprinde ţigarea stingher

e noapte şi ninge turbat
şi nu mai zăresc nici un drum
cum viaţa-i un loc depărtat
cum totu-i mai simplu de-acum!

mircea-cartarescu-in-stilul-lui-bacovia

Creion, de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi

Creion

Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.

Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Spre care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.

Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.

Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?

 

creion-tudor arghezi.jpg

Ana Blandiana, Orologiul fără ore

Ana Blandiana, Orologiul fără ore, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016, 119 pag.

Ana Blandiana a revenit în atenţia cititorilor ei, în anul 2016, cu volumul de poezii Orologiul fără ore, după o perioadă în care şi-a delectat cititorii cu Cele patru anotimpuri.Proiecte de trecut despre care autoarea a spus: „Fantasticul nu e opus realului, este doar o infatisare mai plina de semnificatii a acestuia. La urma urmei, a-ti imagina inseamna a-ti aminti. Aceasta a fost concluzia de la care pornind am inceput sa scriu proza, o proza pentru care important este sa nareze nu intamplari, ci obsesii; o proza a carei autenticitate nu consta din priceperea de a copia realitatea, ci din incapatanarea de a-i da un sens.”

Toate poeziile din Orologiul fără ore au fost scrise de iubita poetă dupa vârsta de 70 de ani, iar ca o desăvârşire a autoarei, primul vers al primului poem din Orologiul fără ore sună astfel: „Scriu cu alb pe alb”. Acest „alb pe alb” ce vrea să însemne? Anulare de sine, golire de sensuri, nimic aşternut peste nimic? Dimpotrivă, pentru cine ştie însă că albul însumează toate culorile. Tot astfel şi scrisul poetei va strânge laolaltă trăiri, emoţii, afecte, materia unei cărţi care o plasează azi la mari depărtări de ceea ce era jubilaţie şi joc în poezia ei de altădată.

În Orologiul fără ore am regăsit-o pe Ana Blandina în ipostaza unui actor rătăcit pe scena unui teatru, interpretând un monolog. Găsim multe întrebări pe care şi le pune autoarea, găsim şi multe răspunsuri şi revine iar cu întrebări. În poezia „Din oglinzi” poeta convorbeşte cu sine şi preocuparea ei de prim-ordin este tocmai aceea de a nu-şi pierde identitatea spirituală, de a rămâne ea însăşi cu orice preţ: „Nu mă înlocui / Nu pune în locul meu / Altă fiinţă / Pe care s-o consideri tot eu / Şi-n zadar / S-o laşi să îmbrace cuvintele mele”

În volumul Orologiul fără ore, in cele 119 pagini, am găsit, uneori, un mesaj sarcastic sau ironic asupra vremurilor contemporane. În poezia Facebook, autoarea ne arata o alta faţă a acestui fenomen, acolo unde „Fraze si gesturi” le regasim „galopând” si întalnim „Imagini / Amestecându-şi coamele si copitele / Într-o încleştare care poate fi / Trântă sau îmbrăţişare.”

Volumul de poezii poate fi achiziţionat de aici Orologiul fără ore.

Poezia „Printre Clipe” face parte din volumul Orologiul fără ore.

printre-clipe-ana-blandiana

Semne, de Geo Bogza

Geo Bogza

Semne

 

Cu genunchii la gură, cu pumnii strânşi,

Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingaşe semne de întrebare.

Cu trupul drept, cu faţa în sus,
Dorm morţii în adâncul pământului,
Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!

geo-bogza-semne

Tăcerea, de Vitiuska

Tăcerea

 

Tăcerea e tot un soi de exprimare, dar care s-ar putea să-i facă pe oameni să pară mai trişti,

dar ei o văd ca pe ceva ce n-are preţ, ceva ce ţine locul lacrimilor plecate pe mirişti

Şi n-o să vezi vreodată pe faţa acestor oameni lacrimi curgând rânduri,

adesea fac ei un giumbuşluc ce te-ar face să crezi că suferinţa o poarta în gânduri.

Dacă-mi permiţi o socotinţă, eu cred că o considera, adesea, chiar o virtute,

aceştia preferând-o unui spectacol ieftin, ce s-ar putea să nu exprime prea multe.

tacere-vitiuska

 

La mare, de Lucian Blaga

Lucian Blaga

La mare

Viţe roşii,

viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici

şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi

strânâg în braţe prada.

Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare

lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.

Eu

stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.

S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte

drumul înapoi.

lucian-blaga-la-mare

Despre ţara din care venim, de Ana Blandiana

Ana Blandiana

Despre ţara din care venim

Hai să vorbim

Despre ţara din care venim.

Eu vin din vară,

E o patrie fragilă

Pe care orice frunză,

Căzând, o poate stinge,

Dar cerul e atât de greu de stele

C-atârnă uneori pân’ la pământ

Şi dacă te apropii-auzi cum iarba

Gâdilă stelele râzând,

Şi florile-s atât de multe

Că te dor

Orbitele uscate ca de soare,

Şi sori rotunzi atârnă

Din fiecare pom;

De unde vin eu

Nu lipseşte decât moartea,

E-atâta fericire

C-aproape că ţi-e somn.

ana-blandiana-despre-tara-din-care-venim

Ce bine că eşti, de Nichita Stănescu

Nichita Stănescu

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele

şi atunci fericirea dinlăuntrul meu

e mai puternică decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare

mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart

fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi

tâmpla de stele, până când

lumea mea prelungă şi în nesfârşire

se face coloană sau altceva

mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,

douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,

una foarte de jos, întoarsă spre pământ,

una foarte de sus, aproape ruptă

în înfrigurata, neasemuită luptă

a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

nichita-stanescu-ce-bine-ca-esti

Fii inţelept, de Ana Blandiana

Ana Blandiana

Fii înţelept

 

Nu te speria de gesturile mele,

Tu cel care mă vezi,

Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.

Fii înţelept şi bucură-te.

Eu sunt asemenea elicei avionului,

Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea –

Ucigător este doar locul paşnic unde

Elicea avionului se-nvârte invizibilă.

Tu teme-te numai de spaţiu-n care

Îţi pare cum că nu exist, şi plângi

Numai în vântul transparent care m-ascunde.

ana-blandiana-fii-intelept

Rendez-vous surnaturel, de Vitiuska

Rendez-vous surnaturel

Pe când eram un tânăr cu mintea-n nori şi-n gânduri adâncit,

Priveam vântul cum cu o mână grea stabilopozii-i aşeza,

Iar eu eram la fel de dârz şi pentru a te întâlni cutreieram faleza

Şi-acelaşi vânt, din spate, spre tine mă împingea şi mai îndârjit.

 Şi-am văzut bine că nu pot si nici nu vreau să mă opun chemării

Şi-am vrut, ca un stabilopod supus, să fiu spălat de valurile mării

Şi-am devenit umil când am văzut ce soi de putere lângă tine m-a pus,

Împins de-un vânt din Ceruri, mă simţeam printre nemuritori sus-pus.

rendez-vous-surnaturel-vitiuska